Comunicat câştig salarial

Precizări metodologice         

  1. Datele lunare privind câştigul salarial şi efectivul de salariaţi sunt obţinute printr-o cercetare statistică selectivă. Pentru dimensionarea eşantionului s-a luat în considerare obţinerea unor estimaţii ale principalelor caracteristici cercetate, care să fie afectate de erori în limita a +/-3% şi garantate cu o probabilitate de 95%. Începând cu luna ianuarie 2021 eşantionul cuprinde circa 22500 unităţi economico-sociale. Unităţile din „sectorul bugetar” sunt cuprinse exhaustiv în cercetare, excepţie făcând unităţile administraţiei publice locale pentru care datele la nivelul consiliilor locale comunale se culeg pe bază de eşantion reprezentativ la nivel de judeţ (cca. 820 de unităţi). Pentru sectorul economic, au fost incluse în cercetare unităţile cu 4 salariaţi şi peste, care reprezintă 88,17% din numărul total al salariaţilor din acest sector.

Obiectivul cercetării statistice lunare asupra câştigurilor salariale îl constituie evaluarea tendinţelor pe termen scurt ale câştigurilor salariale medii lunare şi orare pe total economie şi sectoare de activitate.

  1. Datele obţinute din cercetarea statistică lunară privind câştigurile salariale şi efectivul de salariaţi sunt agregate după activitatea omogenă a unităţilor; aceasta înseamnă că în activitatea de administraţie publică nu sunt cuprinse toate activităţile secundare desfăşurate în administraţia publică centrală şi locală, de tipul:
  • asistenţă socială,
  • activităţi culturale, sportive şi recreative,
  • peisagistică şi servicii pentru clădiri,
  • agricultură,
  • distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare,
  • construcţii,
  • transport şi depozitare,
  • producere şi furnizare de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat,
  • închiriere şi sub-închiriere a bunurilor imobiliare etc.

Informaţiile aferente activităţilor secundare sunt cuprinse, fiecare, la activităţile economice conform CAEN Rev.2 corespunzătoare.

  1. Informaţiile referitoare la „sectorul bugetar” trebuie utilizate cu atenţie, deoarece datele se referă la statisticile din activităţile economice (agregate după activitatea omogenă) conform CAEN Rev.2. de administraţie publică, învăţământ şi sănătate şi asistenţă socială (inclusiv sector privat pentru învăţământ – cca. 3,5%, respectiv sănătate şi asistenţă socială – cca. 11,0%), exclusiv forţele armate şi personalul asimilat (MApN, SRI, MAI etc.). Aceste statistici nu ţin cont de forma de finanţare, scopul lor fiind cel de furnizare de informaţii pe activităţi economice conform CAEN Rev.2. Informaţiile corespunzătoare formei de finanţare sunt gestionate de Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile OUG nr. 48/2005, cu completările şi modificările ulterioare.
  2. Concepte şi definiţii

Câştigul salarial nominal brut cuprinde salariile, respectiv drepturile în bani şi în natură cuvenite salariaţilor pentru munca efectiv prestată (inclusiv pentru timpul lucrat suplimentar) potrivit formei de salarizare aplicată, sporurile şi indemnizaţiile acordate ca procent din salariu sau în sume fixe, alte adaosuri la salarii potrivit legii, sumele plătite pentru timpul nelucrat (indemnizaţiile pentru concediile de odihnă şi studii, zile de sărbătoare şi alte zile libere, sumele plătite din fondul de salarii pentru concediile medicale), premiile, primele de vacanţă şi alte sume plătite din fondul de salarii conform actelor normative sau contractelor colective de muncă, sumele plătite din profitul net şi alte fonduri (inclusiv contravaloarea biletelor de valoare).

Câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei de asigurări sociale datorată de salariaţi şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de salariaţi.

Înainte de anul 2018, câştigul salarial nominal net se obţinea prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei salariaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei salariaţilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Câştigul salarial mediu lunar reprezintă raportul dintre sumele plătite salariaţilor de către agenţii economici în luna de referinţă, indiferent pentru ce perioadă se cuvin şi numărul mediu de salariaţi. Numărul mediu al salariaţilor reprezintă o medie aritmetică simplă calculată pe baza efectivelor zilnice ale salariaţilor din luna respectivă. Salariaţii care nu sunt angajaţi cu normă întreagă se includ în numărul mediu proporţional cu timpul de lucru prevăzut în contractul de muncă. În efectivul de salariaţi luat în calcul se includ numai persoanele care au fost plătite pentru luna respectivă. Nu se iau în considerare: salariaţii aflaţi în concediu fără plată, în grevă, detaşaţi la lucru în străinătate şi cei al căror contract de muncă/raport de serviciu a fost suspendat.

Câştigul salarial mediu brut/net diseminat lunar nu cuprinde sumele compensatorii, sumele plătite retroactiv ca urmare a câştigării în instanţă a drepturilor băneşti aferente anilor anteriori.

Conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare (OUG nr. 79/2017 cu modificările şi completările ulterioare), contribuţiile de asigurări sociale, respectiv cele de asigurări sociale de sănătate care cădeau în sarcina angajatorului au fost transferate în sarcina salariatului și, începând cu luna ianuarie 2018, sunt suportate în totalitate de salariat, fiind reflectate în cuantumul brut al câştigului salarial nominal.

În consecință, indicatorul „câştig salarial mediu brut lunar” produs şi diseminat începând cu luna de referinţă ianuarie 2018 nu mai este comparabil cu seriile de date anterioare anului 2018.

Aceste prevederi legale nu influenţează comparabilitatea datelor pentru seriile de „câştig salarial mediu net lunar.”

Conform prevederilor legale în vigoare, salariaţii din domeniul cercetare-dezvoltare şi inovare, respectiv din activitatea de creare de programe pentru calculator beneficiază de scutire de impozit.

Pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028 inclusiv, conform legislaţiei naţionale în vigoare (OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene), salariaţii din domeniul construcţiilor beneficiază de unele prevederi speciale în ceea ce priveşte impozitul, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Indicele câştigului salarial nominal brut se calculează ca raport între câştigul salarial mediu nominal brut din luna curentă şi cel din luna de comparaţie, exprimat procentual.

Indicele câştigului salarial nominal net se calculează ca raport între câştigul salarial mediu nominal net din luna curentă şi cel din luna de comparaţie, exprimat procentual.

Indicele câştigului salarial real se calculează ca raport între indicele câştigului salarial nominal mediu net şi indicele general al preţurilor de consum al populaţiei, exprimat procentual.

 

NOTĂ: În contextul situației cauzate de pandemia COVID-19, datele statistice infra-anuale, operative, pot prezenta un grad de fiabilitate, acurateţe, completitudine şi comparabilitate mai redus, ca rezultat al dificultăţilor apărute în urma aplicării măsurilor economico-sociale determinate de instituirea stării de urgență/alertă pe întreg teritoriul României. Aceste dificultăţi au fost determinate, în principal, de accesul dificil la documentele financiar-contabile, cauzat de închiderea de cele mai multe ori subită a anumitor unităţi economico-sociale, de nefinalizarea la timp a acestor documente, de relaxarea termenelor legale de depunere a documentelor fiscale la instituţiile cu atribuţii în domeniu, de suspendarea temporară a activităţii unui număr semnificativ de unităţi economico-sociale sau chiar de încetarea activităţii unora dintre acestea.

În câştigul salarial mediu lunar sunt cuprinse şi sumele plătite salariaţilor pentru şomajul tehnic, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Documente

Fișier Descriere Dimensiune fișier Descărcări
pdf Comunicat castig salarial _ian_2024 557 Ko 6
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Ianuarie 2024 119 Ko 2
pdf Comunicat castig salarial _12_2024 557 Ko 2
pdf Comunicat castig salarial _12_2023 549 Ko 7
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Noiembrie 2023 121 Ko 4
pdf Comunicat castig salarial _11_2023 543 Ko 4
xls Anexa_castig salarial mediu lunar OCTOMBRIE 2023 118 Ko 7
pdf Comunicat castig salarial _10_2023 597 Ko 4
xls Anexa_castig salarial mediu lunar SEPTEMBRIE 2023 117 Ko 5
pdf Comunicat castig salarial _09_2023 559 Ko 6
pdf Comunicat castig salarial _08_2023 599 Ko 5
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Iulie 2023 117 Ko 24
pdf Comunicat castig salarial _07_2023 591 Ko 17
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Iunie 2023 117 Ko 15
pdf Comunicat castig salarial _06_2023 544 Ko 17
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Mai 2023 116 Ko 14
pdf Comunicat castig salarial _05_2023 590 Ko 19
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Aprilie 2023 116 Ko 21
pdf Comunicat castig salarial _04_2023 577 Ko 18
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Martie 2023 120 Ko 15
pdf Comunicat castig salarial _03_2023 581 Ko 21
pdf Comunicat castig salarial _02_2023 575 Ko 18
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Februarie 2023 117 Ko 18
pdf Comunicat castig salarial _01_2023 578 Ko 19
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Ianuarie 2023 116 Ko 17
pdf Comunicat castig salarial _12_2022 590 Ko 24
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Decembrie 2022 119 Ko 23
pdf Comunicat castig salarial _11_2022 590 Ko 24
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Noiembrie 2022 156 Ko 15
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Octombrie 2022 118 Ko 22
pdf Comunicat castig salarial _10_2022 539 Ko 27
pdf Comunicat castig salarial _09_2022 538 Ko 30
pdf Anexa_castig salarial mediu lunar_Septembrie 2022 255 Ko 23
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_August 2022 118 Ko 35
pdf Comunicat castig salarial _08_2022 577 Ko 28
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_IULIE 2022 155 Ko 35
pdf Comunicat castig salarial _07_2022 536 Ko 30
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Iunie 2022 118 Ko 33
pdf Comunicat castig salarial _06_2022 545 Ko 32
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_APRILIE 2022 116 Ko 31
pdf Comunicat castig salarial _04_2022 564 Ko 48
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_MAI 2022 155 Ko 34
pdf Comunicat castig salarial _05_2022 603 Ko 36
pdf Comunicat castig salarial _03_2022 598 Ko 39
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Martie 2022 154 Ko 40
pdf comunicat castig salarial _02_2022 560 Ko 123
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Februarie 2022 116 Ko 41
pdf comunicat castig salarial _01_2022 577 Ko 41
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_IANUARIE 2022 154 Ko 35
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Decembrie 2021 160 Ko 57
pdf comunicat castig salarial _12_2021 542 Ko 79
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Noiembrie 2021 160 Ko 65
pdf comunicat castig salarial _11_2021 548 Ko 66
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Octombrie 2021 162 Ko 64
pdf comunicat castig salarial _10_2021 549 Ko 69
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Septembrie 2021 161 Ko 63
pdf comunicat castig salarial _9_2021 540 Ko 62
pdf comunicat castig salarial _8_2021 541 Ko 87
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_August 2021 161 Ko 77
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Iulie 2021 161 Ko 96
pdf comunicat castig salarial _7_2021 539 Ko 82
pdf comunicat castig salarial _iunie_2021 542 Ko 73
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Iunie 2021 122 Ko 77
pdf comunicat castig salarial _5_2021 586 Ko 87
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Mai 2021 122 Ko 72
pdf comunicat castig salarial _4_2021 542 Ko 65
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Aprilie 2021 122 Ko 79
pdf comunicat castig salarial _3_2021 542 Ko 97
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Martie 2021 115 Ko 74
pdf comunicat castig salarial _2_2021 541 Ko 72
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Februarie 2021 111 Ko 71
pdf Comunicat castig salarial _1_2021 610 Ko 80
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Ianuarie 2021 79 Ko 84
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Noiembrie 2020 56 Ko 96
pdf comunicat castig salarial _11_2020 603 Ko 85
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Decembrie 2020 108 Ko 105
pdf Comunicat castig salarial _12_2020 585 Ko 133
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Octombrie 2020 115 Ko 91
pdf comunicat castig salarial _10_2020 543 Ko 103
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Septembrie 2020 115 Ko 92
pdf comunicat castig salarial _9_2020 606 Ko 107
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_august 2020 117 Ko 85
pdf comunicat castig salarial _8_2020 543 Ko 94
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_iulie 2020 113 Ko 98
pdf comunicat castig salarial _7_2020 948 Ko 85
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Iunie 2020 117 Ko 124
pdf comunicat castig salarial _6_2020 547 Ko 112
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Aprilie 2020 116 Ko 100
pdf comunicat castig salarial _4_2020 593 Ko 99
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Mai 2020 115 Ko 90
pdf comunicat castig salarial _5_2020 596 Ko 88
pdf comunicat castig salarial _3_2020 544 Ko 99
xls Anexa_castig salarial mediu lunar_Martie 2020 113 Ko 101
pdf comunicat castig salarial _2_2020 606 Ko 119

Lasă un răspuns